Patriarhul Daniel s-a născut la data de 22 iulie 1951. Este originar din satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș. Câteva fotografii interesante din perioada în care era tânăr au fost făcute publice. În tinerețe este de nerecunoscut. Iar imaginile sunt grăitoare în acest sens.
Școala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobrești, iar gimnaziul în localitatea Lăpușnic (1962-1966), județul Timiș. În anul 1966 a început cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le-a continuat în municipiul Lugoj la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).
S-a înscris ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde a obținut diploma de licență în teologie (Noul Testament). În perioada anilor 1974-1976 a frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București. Și-a continuat studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Facultatea de Teologie Catolică a Universității Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau (Germania).
La data de 15 iunie 1979 și-a susținut teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg.
Din anul 1980 a activat ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg (Elveția), conform ziaruldeiasi.ro.
La 6 august 1987 a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe arhimandritul Cleopa Ilie. Cu această ocazie, a fost hirotonit ieromonah.
La 1 martie 1990 a fost ales, la propunerea IPS Mitropolit Nicolae Corneanu, în rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul “Lugojanul”, fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timișoara la 4 martie 1990.
La 7 iunie 1990 a fost ales, iar la 1 iulie 1990 înscăunat ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei.